VIDEO | 1 Mai pe litoral, cu vreme bună și buget adecvat: ”Am venit pentru lucrurile mai naturale, totul este în regulă, ce ne-am așteptat am și găsit”

Românii s-au bucurat din plin de ziua de 1 Mai, cu atât mai mult cu cât – după ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus -, au putut să socializeze și să meargă, înainte de toate, pe litoral. 

Vremea a fost mărinimoasă, chiar dacă vântul și-a făcut prezența, însă – dincolo de astfel de mici ”impedimente” – regula de bază a acestui weekend  fost relaxarea.

Au fost 17 grade Celsius pe litoral, iar foarte mulți turiști au decis, încă de dimineață, să se plimbe pe malul mării și să facă fotografii, iar copiii, așa cum se întâmplă mereu, au fost cei mai bucuroși de o astfel de ieșire.

Cum se simt turiștii la mare, de 1 Mai? GÂNDUL a străbătut plaja și a stat de vorbă cu câțiva dintre ei, întrebându-i cum au ”trăit” această mini-vacanță de 1 Mai.

”Excelent, ca întotdeauna la mare, de 1 Mai. Începutul sezonului estival, totul este minunat. Am venit aici de la începutul weekendului, de ieri. Suntem o familie cu copii, ne dorim mai mult liniște, vreme frumoasă, să nu bată vântul, am venit pentru lucrurile mai naturale. Totul este în regulă, ce ne-am așteptat am și găsit. 

După doi ani de restricții, totul e OK. Noi suntem o familie cu copii, am respectat restricțiile, ne bucurăm și vedem că toată lumea se bucură”, spune unul dintre turiștii care au încercat să se bucure, două zile, de contactul cu litoralul.

”Avem și un buget pentru acest weekend, dar l-am cam epuizat…”

O altă turistă intervievată de GÂNDUL spune că a existat un buget pentru weekendul de 1 Mai, dar acesta s-a cam ”epuizat”.

Dincolo de asta, însă, totul este ”foarte frumos” la malul mării, iar turiștii au profitat de faptul că vremea a fost mărinimoasă.

”E foarte frumos. E cald, e plăcut, e o plăcere să te plimbi. Am venit de vineri și plecăm mâine. Am profitat și de vreme și de faptul că ne-am putut plimba liberi (n.red. – fără restricțiile care fuseseră impuse în alți ani, din cauza pandemiei). Avem și un buget pentru acest weekend, dar l-am cam epuizat. Prețurile au crescut cu cel puțin 30-50% față de anii anteriori. Astăzi, fiind și ultima zi, o să ne plimbăm și o să mergem la o cherhana să mâncăm”, mai spune turista.

”Ne petrecem ziua în familie”, spune altcineva, ”noi venim în familie. Un grătărel… Am venit de ieri. Vom merge să ne plimbăm și astăzi. Am venit pregătiți de acasă (n.red. – întrebată dacă familia a alocat un buget pentru acest weekend), noi avem un apartament aici. După doi ani de restricții, a fost binevenit”, a mai spus turista chestionată de GÂNDUL.


Citește și: 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...